logo
  • Acasa
  • Selector-Retete
  • Contact

Chana-Masala

Chana-Masala

Din naut se prepara numeroase mancaruri reprezentative, precum hummus si falafel, insa este folosit si in numeroase mancaruri clasice din nordul Indiei si Pakistan printre care se numara si chana masala, o tocanita satioasa, unde ingredientul de baza este nautul, numit "chana" in limba hindi. Chana masala este un preparat asezonat cu curry aromat si gust picant-acrisor. Nautul, dupa cum se stie, inlocuieste cu succes proteinele din carne si este indicat in regimul alimentar al vegetarienilor sau veganilor.

Ingrediente

  • 400 g boabe de naut fierte
  • 1/2 ceapa tocata fin
  • 1/2 cana de rosii in bulion
  • 2 lingurite de seminte de chimen
  • 2 lingurite seminte de coriandru
  • 2 linguri de arahide
  • 1/4 lingurita asafoetida-hing
  • 1 lingurita de ghimbir pasta sau praf
  • 3 catei usturoi
  • 2 ardei iuti tocati fin
  • 1/4 lingurita turmeric
  • 2 lingurite amchur (mango praf)
  • 1/3 lingurita de nucsoara proaspat rasa
  • 1/3 lingurita de macis pisat
  • 1/3 lingurita de scortisoara macinata
  • 1/2 lingurita garam masala
  • sare
  • 3 linguri ulei vegetal

Mod de preparare

  • Boabele de coriandru, semintele de chimen si arahidele se prajesc intr-o tigaie curata, pana cand incep sa sara, cam 3-4 minute.
  • Dupa racire se piseaza intr-un mojar si se amesteca cu celelalte condimente, obtinand o pudra omogena.
  • Intr-o tigaie se soteaza in ulei ceapa si usturoiul tocate marunt, 3-5 minute. Se adauga rosiile, nautul fiert si pudra de condimente.
  • Se reduce focul si se tine pe aragaz 20-30 de minute, timp in care se amesteca periodic.
  • Se adauga o jumatate de lingurita de garam masala, sarea, se amesteca usor si se stinge focul.
  • Preparatul Chana Masala este recomandat sa fie insotit la masa de o salata, de paine indiana sau de o garnitura din orez.
Copyright © flavor-picker.ro 2026
  • Politici private