Calamari cu suc de lamaie
Calamarul n-are cum sa lipseasca din meniul celora ce adora fructele de mare. Nu este nimic mai potrivit pentru o cina de vara decat o portie de calamari alaturi de un pahar de vin sau limonada cu gheata.
Ingrediente
- 400 gr calamari
- 150-160 ml vin alb
- 2-3 catei usturoi
- 1 lingura suc de lamaie
- 2 linguri ulei masline
- sare
- piper
Mod de preparare
- Curatam calamarii, indepartand capul, intestinele si osul lung (arata ca un plastic transparent), apoi cu partea neascutita a cutitului impingem in afara resturile de intestine si indepartam pielea. Spalam sub jet de apa rece pana indepartam tot nisipul din interiorul lor si lasam sa se scurga (asta in cazul celor cumparati proaspeti, dar puteti folosi si congelati)
- Crestam usor bucatile de calamari pe toata suprafata
- Intr-o tigaie nonaderenta incingem uleiul de masline, calim 2-3 minute usturoiul, apoi il indepartam si punem calamarii pe care ii prajim la foc mediu spre mare cate doua minute pe fiecare parte. Turnam vinul si lasam sa se evapore, apoi punem sucul de lamaie si lasam la foc mediu cateva minute (sa scada zeama)
- Cand zeama a scazut punem sare dupa gust, rasnim putin piper si mai lasam pe foc cateva secunde